Acasă / EVENIMENT / Poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe toate şoselele

Poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe toate şoselele

radarÎn ultimele 24 de ore, poliţiştii argeşeni au depistat mai mulţi şoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, iar alţii au fost prinşi conducânt fără permis. Ca urmare a abaterilor constatate, agenţii rutieri au aplicat 79 de amenzi în valoare totală de aproape 22.000 de lei, au reţinut în vederea suspendării dreptului de circulaţie 9 permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.

Nu aveau permis
Astfel, un tânăr de 29 de ani, Marius S., din Băiculeşti, a fost depistat circulând cu maşina pe DN 7C, fără a poseda permis de conducere.
De asemenea, poliţişti ai Biroului Rutier Curtea de Argeş l-au depistat pe Ionuţ D., de 29 de ani, din municipiul Basarabilor, care şi el circula cu maşina pe strada Alexandru Lahovary tot fără să aibă permis de conducere. La rândul lor, poliţişti ai Secţiei Rurale Lunca Corbului aflaţi în patrulare pe DJ 679, au prins-o pe Luminiţa P., de 18 ani, din Stolnici, care se urcase la volan şi s eplimba cu autoturismul prin comună fără să aibă permis de conducere. În toate cele trei cazuri au fost deschise dosare de cercetare penală.

Şi băut, şi fără permis
De asemenea, poliţişti ai Secţiei Rurale Domneşti l-au depistat pe Constantin L., de 46 de ani, din Curtea de Argeş, care conducea un autoturism pe raza comunei Mălureni, fără a poseda permis de conducere şi colac peste pupăză se afla şi sub influenţa băuturilor alcoolice, etilotestul dovedind că avea o concentraţie de 0,47 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului. Într-o situaţie similară se află şi Constantin B., de 39 de ani, din Căteasca, pe care agenţi ai Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului l-au depistat conducând un autoturism pe DC 138 – Urluieni, aflându-se sub influenţa alcoolului. Bărbatul avea 0,65 mg/l de alcool pur în aerul expirat şi s-a ales cu dosar penal.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar