Acasă / SOCIAL / Delegație franceză, vizită în Argeș

Delegație franceză, vizită în Argeș

Marți, președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Dan Manu, prefectul Emilian Dragnea și directorul D.G.A.S.P.C. Argeș, Adrian Macovei, au primit vizita unei delegații franceze, din domeniul protecției copilului și a asistenței sociale. Din delegație franceză au făcut parte Josiane Bigot, președinta Confederației Naționale a Asociațiilor de Protecția Copiilor din Franța, și Alain Bouchon, director general ”Association de Sauvegarde de l’enfant a l’adulte” ADSEA AIN Bourg en Bresse.
În cadrul întâlnirii, s-au purtat discuții asupra asemănărilor între sistemele de protecția copilului din Franța și România, precum și posibilitatea de a adduce îmbunătățiri, prin schimburi de experiență și bune practici.

Președintele Consiliului Județean Argeș a subliniat colaborarea foarte bună privind protecția copilului, asistența socială, sănătate și Salvamont, în cadrul parteneriatului ce durează de peste 20 de ani dintre Consiliul Județean Argeș și Departamentul Savoia: ”Suntem într-un stadiu avansat privind protecția copilului în dificultate și datorită dumneavoastră și am făcut progrese substanțiale privind reintegrarea în familie, pentru a diminua deficitul de integrare socială. Cred că suntem pe calea cea bună, iar șansa de a ne cunoaște reciproc s-a dovedit că a fost completată cu progrese bune. Vă mulțumim încă o data că sunteți alături de noi”. După această întrevedere, delegația franceză a vizitat câteva centre de copii aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Măsuri dispuse de IGSU (1)

Măsuri dispuse de IGSU în contextul avertizărilor meteorologice

Aproape 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar