Acasă / EVENIMENT / Şoferul fugar, adus la audieri

Şoferul fugar, adus la audieri

SoferFugar01O femeie a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un autoturism al cărui şofer a fugit de la locul faptei şi a fost prins câteva ore mai târziu. Sâmbătă după-amiază, Paul P., de 34 de ani, din Vedea, circula cu autoturismul pe DC 159. O femeie în vârstă de 43 de ani, din aceeaşi localitate, sătea lângă o maşină parcată şi aştepta să treacă vehiculul condus de împricinat, ca să poată traversa. Ea a fost acroşată cu oglinda laterală a autoturismului şi trântită pe asfalt. În loc să oprească, să acorde primul ajutor victimei şi să anunţe poliţia, şoferul a părăsit locul evenimentului. Femeia, care suferise traumatisme craniene, dar şi la mâini şi la picioare, a fost ridicată de un echipaj SMURD de prim ajutor calificat şi transportată la spital. Sesizaţi, poliţiştii au demarat imediat căutarea şoferului fugar. Acesta a fost depistat în aceeaşi după-amiază de agenţi ai Biroului Rutier Piteşti şi adus la audieri. Verificat cu etilotestul, a rezultat că bărbatul era băut şi avea o concentraţie de 1.10 mg/l de alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului faptei fără încuviinţare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiu casa comuna baiculesti (3)

Incendiu generalizat la o magazie și un garaj din localitatea Băiculești

Aproape de miezul nopții, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar