Acasă / EVENIMENT / Şofer trimis după gratii

Şofer trimis după gratii

SoferBaut01Un bărbat a ajuns în spatele gratiilor din cauză că, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, a părăsit locul faptei. Poliţişti ai Serviciului Rutier Argeş l-au identificat pe Dan Stelian P., de 36 de ani, din Săpata, bănuit de comiterea infracţiunilor de conducere fără drept, conducere sub influenţa alcoolului, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea anchetatorilor. Din primele date rezultă că, pe la ora 21.30 a serii de duminică, circula cu un autoturism pe raza comunei Poiana Lacului. În timp ce se îndrepta dinspre Drăgăşani către Piteşti, nu a păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de vehiculul care se deplasa în faţa sa, pe care l-a tamponat violent.

În urma coliziunii dintre cele automobile patru persoane, printre care şi împricinatul, au suferit diverse traumatisme. La locul accidentului au intervenit un echipaj SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă, care au preluat două dintre persoanele rănite şi le-au transportat la spital. Din fericire, medicii au constatat că niciuna dintre victime nu suferise răni grave. Imediat după eveniment, Dan Stelian P. a părăsit locul faptei şi a fost identificat ulterior de oamenii legii, care porniseră să-l caute, pe raza comunei Poiana Lacului. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere şi se afla sub influenţa alcoolului. Verificat cu etilotestul, a rezultat că cel în cauză avea o concentraţie de 0,63 mg/l de alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au deschis dosar penal şi bărbatul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Măsuri dispuse de IGSU (1)

Măsuri dispuse de IGSU în contextul avertizărilor meteorologice

Aproape 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar