Acasă / EVENIMENT / Depistat de oamenii legii în timp ce transporta lemne ilegal

Depistat de oamenii legii în timp ce transporta lemne ilegal

AutocamionLemne01

Un bărbat a fost depistat de oamenii legii în timp ce transporta lemne fără documente legale cu un vehicul care avea numere false de înmatriculare. Împricinatul a fost amendat, s-a ales cu dosar penal, iar marfa şi maşina au fost indisponibilizate în vederea confiscării. Incidentul a avut loc în această dimineaţă, când o patrulă de jandarmi montani aflată în zona hidrocentralei Arefu a observat un autocamion încărcat cu lemne. Întrucât exista suspiciunea că vehiculul are plăcuţe cu numere de înmatriculare care aparţin altui mijloc de transport, jandarmii au solicitat sprijinul Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş, care au oprit autocamionul. Din verificări a rezultat că este vorba despre Daniel C., de 48 de ani, şofer la o firmă din localitate. Oamenii legii au stabilit că mijlocul de transport în cauză avea aplicate plăcuţe cu numerele de înmatriculare ale altui autovehicul, pentru care exista emis aviz de însoţire al materialului lemnos valabil.

AutocamionLemne02Totodată, s-a stabilit că autocamionul era încărcat cu peste 13 mc material lemnos, dar din documentul de însoţire reieşea cantitatea de 10,21 mc. De asemenea, conducătorul auto a refuzat testarea cu etilotestul sau recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Extinzând cercetările, poliţiştii au constatat că administratorul firmei unde lucrează şoferul deţine două autocamioane având acelaşi grup de litere, dar numerele de înmatriculare erau diferenţiate de o singură cifră. Potrivit anchetatorilor, după ce conducătorul auto a efectuat o primă cursă, administratorul societăţii a schimbat numerele de înmatriculare şi a mai efectuat un transport pe baza aceluiaşi aviz de însoţire. Ghinionul lui a fost că jandarmii au sesizat că ceva nu e în regulă, iar poliţiştii au descoperit şmecheria.

AutocamionLemne03În urma celor constatate, şoferul a fost amendat cu 5.000 lei şi ca măsură complementară s-a dispus indisponibilizarea materialului lemnos şi a autocamionului în vederea confiscării, acestea fiind predate în custodia Ocolului Silvic Vidraru. Totodată, în cauză a fost deschis dosar penal pentru expedierea şi/sau transportul materialelor lemnoase, în mod repetat, pe baza aceluiaşi aviz de însoţire.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar