Acasă / EVENIMENT / Patru răniţi într-un grav accident la Budeasa

Patru răniţi într-un grav accident la Budeasa

BudeasaAccident01

Din cauza unui şofer care a ignorat reguli elementare ale regimului circulaţiei rutiere, patru oameni au fost răniţi într-un grav accident de circulaţie. Evenimentul a avut loc luni după-amiază în satul Sudeaua din comuna Budeasa, iar la locul accidentului au intervenit două ambulanţe SMURD şi două ale serviciului judeţean, precum şi o autospecială a ISU Argeş. Din primele date a rezultat că Marin I., de 71 de ani, din Piteşti, circula cu un Chevrolet pe DJ 703K. Ajuns la o intersecţie, din cauză că nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier de cedare a priorităţii de trecere, s-a tamponat cu o Dacia condusă regulamentar de Ionuţ B., de 27 de ani, din Bascov. În urma impactului deosebit de violent, patru oameni au fost răniţi. Cel mai grav este Gherghina A., de 60 de ani, din Corbi, pasageră în Chevrolet, care a suferit fracturi costale şi la mâna dreaptă. În schimb, cei doi conducători auto şi Răzvan M., de 24 de ani, din Lunca Corbului, pasager în Dacia, au scăpat cu leziuni uşoare. Una dintre victime a primit asistenţă medicală la faţa locului, iar alte două au fost urcate în ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean. Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar