Doi oameni au ajuns la spital, după ce au fost implicaţi în evenimente rutiere. Din fericire niciunul dintre ei nu este rănit grav.
Nu a păstrat distanţa
Primul eveniment a avut loc duminică după-amiază la limita dintre Bradu şi satul Pârvu Roşu, Costeşti. Gabriel B., de 36 de ani, din Piteşti, circula cu un Nissan dinspre Costeşti către târgul săptămânal de la marginea Piteştiului. Din cauză că nu a păstrat o distanţă suficientă în mers, a lovit violent un Volkswagen condus regulamentar în aceeaşi direcţie de deplasare de Marcel T., de 36 de an, din Miceşti. În urma coliziunii dintre cele două vehicule primul dintre şoferi a fost rănit şi întrucât acuza dureri toracice şi la piciorul stâng, a fost preluat de o ambulanţă SUMRD şi transportat la spital. Medicii au stabilit că rănile nu erau grave şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
A lovit un pieton
Cel de al doilea accident a avut în jurul orei 22.30 a serii de duminică pe strada Exerciţiu din Piteşti. Diana V., de 23 de ani, din municipiu, se afla la volanul unui Matiz. În timp ce efectuat manevra de mers cu spatele, nu s-a asigurat suficient şi a acroşat-o pe Nicoleta B., tot de 23 de ani, de asemenea din Piteşti, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. Trântită pe asfalt, tânăra acuza dureri la piciorul drept şi la coloana lombară, motiv pentru care a fost luată de o ambulanţă SMURD a Detaşamentului de Pompieri Piteşti şi transportată la spital. Medicii de la „Judeţean” au constatat că era vorba doar despre nişte contuzii şi escoriaţii care nu ridică probleme şi poliţiştii au deschis şi în acest caz dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.