Acasă / EVENIMENT / Trei răniţi în accident la Băiculeşti

Trei răniţi în accident la Băiculeşti

ZigoneniAccident01

Trei oameni, printre care şi un copil, au fost răniţi în urma unui accident rutier petrecut la Băiculeşti. Din fericire niciuna dintre victime nu este în stare gravă. Evenimentul a avut loc pe DN 7C în jurul orei 10.25 a dimineţii de sâmbătă. În vârstă de 41 de ani, Constantin B., din Merişani, circula către Curtea de Argeş la volanul unui Volkswagen Passat. Din cauză că nu a păstrat o distanţă suficientă în mers, în satul Zigoneni a lovit din spate o Alfa Romeo condusă în aceeaşi direcţie de Vasile M., de 58 de ani din Băiculeşti, care redusese viteza pentru a vira dreapta pe o străduţă laterală. Din impact, Alfa Romeo a fost răsucită pe asfalt, apoi aruncată într-un şan. Accidentul s-a soldat cu rănirea lui Vasile M., a soţiei sale, Elena, de 64 de ani, precum şi a unui băieţel de şase ani, pasager în Passat, fiul celui de volan. La faţa locului au intervenit o ambulanţă SMURD şi alte două ale serviciului judeţean, care au preluat victimele şi le-au transportat la Spitalul Curtea de Argeş. Medicii au stabilit că, din fericire, leziunile erau uşoare, dar de spaimă femeia şi copilul făcuseră atac de panică. Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

afis 1 februarie 2026

Film în premieră la Cinematogaful de artă „Mircea Diaconu”

Duminică, 1 februarie 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar