Acasă / EVENIMENT / Camioane cu lemne confiscate la Domneşti şi Tigveni

Camioane cu lemne confiscate la Domneşti şi Tigveni

furt lemne

Acţionând pentru combaterea tăierii, sustragerii şi comercializării ilegale de material lemnos, poliţişti argeşeni au depistat şapte bărbaţi cu vârste între 17 şi 52 de ani, care au tăiat şi transportat pe drumurile publice peste 20 mc material lemnos, diverse esenţe, fără documente legale de provenienţă. În cauză au fost înregistrate două dosare penale şi au fost aplicate şi au fost aplicate amenzi în valoare de 18.500 de lei. Totdată, au fost confiscate un camion şi o autoutilitară, precum şi întreaga cantitate de lemn, care a fost predată ocoalelor silvice competente. Astfel, au fost depistaţi Ion O., de 44 de ani, din Miceşti, care transporta cu autocamionul 12 mc de lemn fără documente de provenienţă, Ionuţ D., de 40 de ani, din Coşeşti, care avea într-o autoutilitară identifictă la Pietroşani 0,5 mc material lemnos tot fără documente, şi Vasile C., de 52 de ani, din Tigveni, care transporta cu un tractor pe DN 73C doi metri cubi de lemn având documente de însoţire întocmite necorespunzător. Cu ocazia verificărilor suplimentare, poliţiştii au stabilit că reprezentantul agentului economic emitent al documentului, nu a completat corespunzător avizul de însoţire a transportului de material lemnos. Este vorba despre Sorin C., patronul firmei în cauză, care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei. La acţiune, organizată de Biroul de Combatere a Delictelor Silvice şi a Sustragerilor de Produse Petroliere din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeş, au participat şi agenţi ai secţiilor de poliţie rurală Domneşti şi Tigveni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

articole pirotehnice (2)

Aproape 300 de kilograme de articole pirotehnice confiscate de polițiști

În ziua de 17 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar