Acasă / EVENIMENT / A plonjat cu maşina în albia râului

A plonjat cu maşina în albia râului

RasturnatParau01Zilele trecute relatam că, ajunsă la Muşăteşti, o femeie din Corbi, care circula cu maşina către Curtea de Argeş împreună cu fiica sa de 17 ani, a pierdut controlul volanului şi maşina s-a răsturnat în albia unui pârâu. Din fericire, şi mama, şi fiica au scăpat tefere din accidentul produs ca urmare a faptului că şoferiţa nu a adaptat viteza la condiţiile meteo-rutiere. Ei bine, un eveniment tras aproape la indigo a avut loc cu două seri în urmă la Câmpulung, unde un autoturism scăpat de sub control a plonjat tot în albia unui curs de apă. Este vorba despre Robert N., de 23 de ani, din Mioveni, care circula cu un Kia pe şoseaua de centură a municipiului de la poalele Mateiaşului. Ajuns în zona cimitirului din cartierul Apa Sărată, pe podul peste râul Târgului a dat de belea. Din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, într-o curbă periculoasă, semnalizată corespunzător, tânărul a pierdut controlul volanului pe o porţiune acoperită cu un strat subţire de polei. Autoturismul a rupt glisiera metalică a podului şi a plonjat în albia râului. Flăcăul a avut zile, cum se zice, şi a scăpat nevătămat, după ce o bară metalică de la parapet, care a intrat în compartimentul motor pe partea stângă, i-a trecut prin maşină pe lângă roată, portieră şi scaunul şoferului până la bancheta din spate. Conducătorul auto a reuşit să iasă singur din maşina distrusă şi a ieşit la stradă. De aici a fost luat la ocazie de un alt paricipant la trafic, care l-a dus până în centrul oraşului. În stare de şoc, Robert N., care nu consumase alcool, nu realiza că trecuse pe lângă moarte şi a fost amendat cu 580 lei pentru neadaptarea vitezei de agenţii rutieri anunţaţi de alţi şoferi despre cele întâmplate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar