Acasă / EVENIMENT / Trimis în judecată pentru furtul unei maşini

Trimis în judecată pentru furtul unei maşini

FurtAuto01

Judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au finalizat cercetările într-un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi conducere fără permis. Este vorba despre Ionuţ Praţă, de 43 de ani, din Bârla, care în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2018, a furat o Dacia 1300 din Piteşti, s-a urcat la volan deşi nu are permis şi a plecat spre casă. Ulterior, el a abandonat maşina în localitatea de domiciliu. Reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă, cel în cauză a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată. Bărbatul este cunoscut hoţ de maşini, fiind condamnat de mai multe ori pentru astfel de fapte. În 2007, Praţă a reuşit să evadeze de la Penitenciarului Mioveni, dar a fost prins şi reîncarcerat. La acea vreme, Ionuţ Praţă, pe atunci în vârstă de 31 de ani, era deţinut în regim deschis la Penitenciarul Mioveni şi lucra în grădina agrozootehnică a unităţii. Profitând de neatenţia gardianului a evadat, dar s-a predat după puţin timp. El şi-a motivat evadarea spunând că s-a dus să îşi vadă familia, de care îi era dor. Pentru isprava comisă s-a ales cu încă o condamnare de două luni la pedeapsa de trei ani şi jumătate pe care o avea de executat pentru furt calificat.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar