Acasă / EVENIMENT / Muscelean condus la arest

Muscelean condus la arest

TraficPersoane01

Judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, împreună cu colegi din cadrul Poliţiei Câmpulung, au pus în aplicare două mandate europene de arestare privindu-i pe Ana Costinela Coman, de 23 de ani, şi pe Ionuţ Alexandru Măceşi, de 28 de ani, ambii din municipiul de la poalele Mateiaşului. Muscelenii erau daţi în urmărire internaţională de autorităţile judiciare din Belgia pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane. Cei doi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Împricinaţii urmează să fie duşi la instanţă în vederea arestării preventive şi demarării procedurilor de extrădare. Este cel de al doilea caz în care nişte argeşeni sunt urmăriţi internaţional de autorităţile belgiene. Luna trecută, un alt câmpulungean a fost încarcerat tot în baza unui mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

466043727_10234578332989568_5096655413277771799_n

,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin

Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar