Acasă / EVENIMENT / Capră neagră captivă în ţarc într-o gospodărie din comuna Arefu

Capră neagră captivă în ţarc într-o gospodărie din comuna Arefu

CapraNeagra01

În cursul zilei de joi, jandarmii argeşeni au desfăşurat o acţiune punctuală pe raza comunelor Arefu şi Sălătrucu pentru prevenirea şi combaterea activităţilor de braconaj şi protecţia fondului cinegetic. În timpul verificărilor, subofiţerii au observat că într-o gospodărie din comuna Arefu era ţinut într-un ţarc un exemplar de capră neagră, animal protejat prin lege, fapt pentru care au anunţat AJVPS Argeş în vederea continuării verificărilor. S-a dovedit faptul că animalul fusese găsit în sălbăticie când era doar pui, iar familia cu pricina a decis să îl crească alături cu celelalte animale din curte, fără a anunţa autorităţile. Conform legii, deţinerea neautorizată în captivitate a exemplarelor de faună cinegetică constituie contravenţie, fapt pentru care jandarmii au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 1.000 de lei, iar în cele din urmă animalul a fost ridicat de lucrătorii AJVPS, care l-au preluat în custodie, iar în perioada următoare va fi redat mediului natural.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

material-lemnos-confiscat

Argeș: 233 de metri cubi de material lemnos confiscat

În perioada 29 aprilie-01 mai a.c., echipe formate din polițiști argeșeni și specialiști silvici au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar