Acasă / EVENIMENT / Contrabandistul, sub control judiciar

Contrabandistul, sub control judiciar

ContrabandistTutun02Un bărbat a ajuns în spatele gratiilor, după ce oamenii legii i-au percheziţionat casa şi au descoperit tutun nefiscalizat. Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş l-au identificat pe Silviu M., de 50 de ani din Piteşti, bănuit de comiterea infracţiunii de contrabandă cu tutun. Bărbatul este suspectat că, împreună cu un alt bărbat de 51 de ani, din Albota, ar fi deţinut în afara antrepozitului fiscal şi a comercializat peste 80 de kg de tutun începând din luna mai 2018 până în prezent. Pentru probarea activităţii infracţionale, oamenii legii au efectuat, în cursul zilei de miercuri, împreună cu luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, două percheziţii pe raza municipiului Piteşti şi a comunei Albota, ocazie cu care au descoperit şi ridicat pentru cercetări circa opt kilograme de tutun vrac. Prejudiciul estimat, rezultând din neplata datoriilor fiscale, este de circa 40.000 lei. În urma administrării probatoriului a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, apoi cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Procurorul a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar