Expoziţia „Tradiţie şi Sănătate”, care se va desfăşura între 5 şi 8 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, va promova, sub mottoul „Omul – purtător de tradiție și beneficiar al sănătății”, domenii precum terapiile naturale, medicina bio-informațională, arhitectura verde sau agricultura organică, biodinamică.
„Timp de milenii, în tradiția noastră s-au păstrat, conservat și perpetuat cunoștințe legate de boli și modul de tratare al acestora. Zalmoxe însuși era recunoscut drept doctor al Omului. Sănătatea trupului, a minții și a sufletului s-a concretizat în scopul suprem pentru fiecare membru al comunității, iar codurile zalmoxiene erau sacre și tainic păstrate”, afirmă dl Ancu Dincă, fizicianul român care a descoperit armonizatorul biologic.
În timpul expoziţiei (traditiesisanatate.ro), vor avea loc prezentări de nutriție şi alimentație sănătoasă (produse bio, vegan, raw), de cosmetice și produse naturale de îngrijire corporală, sau de sănătate prin artă (muzică populară, colinde, dansuri populare, meșteșuguri, costume populare) cât şi concerte sau lansări de carte.
„Tradiția și sănătatea sunt două surse de armonie și disciplină care implică omul, îi stimulează simțurile (inclusiv cele rafinate, subiective, personale, aflate la ori dincolo de frontierele gândirii/rațiunii), îl redescoperă, îl hrănesc, îi susțin viața. Omul devine astfel sursă de valori, deci purtător de tradiție și beneficiar al sănătății. Remediile, ca și în cazul tradițiilor, sunt purtătoare de vibrații, frecvențe specifice viului, însă ating zonele greu insondabile ale profunzimii umane”, concluzionează dl Ancu Dincă.
S-a constatat că tradiţia populară românească a conservat şi perpetuat, de-a lungul mileniilor, numeroase cunoştinţe privind modul de tratare a diverselor boli sau de menţinere a stării de sănătate a organismului.
Cel mai cunoscut ritual care îmbină tradiţia şi tratarea naturală a sănătăţii este dansul Căluşarilor, care a fost proclamat de către UNESCO, în anul 2005, „Capodoperă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii”.
„Este o reminiscenţă a culturilor păgâne, un dans ritualic, strâns legat de Sărbătoarea Rusaliilor, explică dl. Ancu Dincă. Căluşul este un ritual de exorcizare (sau de purificare energetică) şi are acţiune asupra câmpului subtil al omului, dar şi asupra corpului fizic. Lupta, dansul propriu-zis, este condusă de vătaf pentru spectatori, însă rolul principal este jucat de «mut» (cel care acţionează direct asupra bolnavului şi este singurul care calcă în interiorul cercului). «Mutul» este cel mai puternic din grupul de căluşari. Mişcările gurii (de fapt, el rosteşte niște incantaţii, scuipă de trei ori o plantă peste bolnav, de regulă usturoi), sau ale picioarelor, toate acţionează asupra domeniului energetic, subtil al omului. În timpul jocului căluşarii preiau încărcătura negativă de la bolnav. Finalul jocului dovedește victoria binelui şi se desface cercul magic iar astfel bolnavul este redat, din nou, lumii”.
Cristian Toma Foto : Mihai Neacsu
Citeşte şi ...
Autoturism răsturnat în afara părții carosabile la Boteni
Accident rutier, autoturism răsturnat în afara părții carosabile, în comuna Boteni. Intervin pompierii de la ...