Acasă / EVENIMENT / Încătuşaţi pentru furt

Încătuşaţi pentru furt

Trei tineri cu vârste între 21 şi 32 de ani au fost ridicaţi de acasă şi duşi la poliţie pentru audieri într-un dosar de furt calificat.

Prejudiciu recuperat
Aceştia sunt Liviu Ionuţ P., de 32 de ani, Adrian Vasile T., de 25 de ani, ambii din Stâlpeni, şi Valentin C., de 21 de ani, din Mihăeşti. Ei au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei argeşene şi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă. Vă reamintim că poliţiştii din Stâlpeni, sub coordonarea Parchetului Câmpulung, au efectuat cinci percheziţii la Piteşti, Ţiţeşti şi Stâlpeni, la locuinţele celor trei suspecţi de furt. Din cercetări a rezultat că, începând cu luna august 2018 până în prezent, cei în cauză ar fi pătruns prin efracţie în mai multe locuinţe şi anexe, de unde ar fi sustras diverse bunuri în valoare de aproximativ 9.000 lei. Prejudiciul, constând în bunuri electronice şi electrocasnice, a fost recuperat în proporţie de peste 80% şi din câte se pare acesta este motivul pentru care procurorul de caz i-a pus pe împricinaţi sub control judiciar pentru 60 de zile.

S-au împăcat cu păgubitul
De asemenea, vă reamintim că tot poliţiştii din Stâlpeni au depistat în flagrant delict trei bărbaţi în timp ce sustrăgeau bunuri dintr-o locuinţă din Bălileşti. Cei trei au fost depistaţi în timp ce transportau la maşină, un Opel Zafira, saci cu fasole, murături, zacuscă şi alte produse alimentare sustrase din beciul unei case. Doi dintre ei, Leonard M., de 44 de ani, şi Dumitru E., de 43 de ani, ambii din Piteşti, au fost capturaţi, deşi o rupseseră la fugă, iar cel de al treilea, Lupu P., de 39 de ani, de asemenea piteştean, care reuşise să fugă, a fost prins ulterior. Toţi au mai avut probleme cu legea, fiind autori ai unor infracţiuni de proxenetism, tâlhărie şi furt. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi după administrarea probatoriului cei trei au fost reţinuţi 24 de ore, iar ca măsură complementară s-a dispus indisponibilizarea autoturismului folosit la comiterea faptei. Prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive, sfătuiţi de apărător, indivizii au recunoscut totul, dar s-au împăcat cu păgubitul şi au fost lăsaţi liberi.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar