Acasă / EVENIMENT / Răniţi în faţa bisericii

Răniţi în faţa bisericii

Două maşini au fost serios şifonate şi doi oameni au fost răniţi în urma unui accident care a avut loc în faţa bisericii „Sf. Ilie” din Piteşti. Evenimentul a avut loc duminică la intersecţia străzii C.A. Rosetti cu Calea Craiovei. Aflată la volanul unei Dacia Logan, Ecaterina O., de 43 de ani, din municipiu, circula dinspre strada Târgu din Vale. În momentul când a virat stânga spre bulevardul Fraţii Goleşti, din cauză că nu a acordat prioritate de trecere s-a tamponat violent cu un Opel condus regulamentar de Ana Maria D., de 28 de ani, de asemenea piteşteancă. „În accident au fost implicate patru persoane, două dintre ele, o femeie şi un bărbat, fiind preluate de echipajul SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti şi transportate la spital”, ne-a informat ISU Argeş. Concret, accidentul s-a soldat cu rănirea Luminiţei D., de 57 de ani, şi a lui Alexandru Cosmin D., de 30 de ani, mama, respectiv fratele şoferiţei care circula pe drumul cu prioritate. Din fericire, niciuna dintre victime nu a suferit leziuni grave. Verificate cu etilotestul, a rezultat că şoferiţele nu consumaseră băuturi alcoolice şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar