Acasă / EVENIMENT / Violatorul din Topoloveni, condamnat definitiv

Violatorul din Topoloveni, condamnat definitiv

violator-topoloveni

O femeie a trăit clipe de coşmar după ce a fost atacată în propria locuinţă de un individ care a violat-o şi apoi a tâlhărit-o. Fapta a avut loc pe 6 decembrie 2018, iar autorul a fost condamnat definitiv la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare în regim de detenţie. Este vorba despre Vasile Alex Negrei, de 18 ani, care în primă instanţă primise o pedeapsă de patru ani şi şase luni de puşcărie. Nemulţumită de decizie, victima, în vârstă de 58 de ani, a atacat hotărârea. Procesul a intrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, care a majorat pedeapsa instanţei de fond cu încă un an. În plus, cel în cauză a fost obligat la plata sumei de 15.000 euro daune morale şi materiale.

Siluită sub ameninţarea cuţitului
Vă reamintim că, băut fiind, flăcăul a intrat în curtea victimei şi, ca să poată pătrunde în locuinţă, a spart un geam. Odată intrat, s-a dus direct la patul unde se odihnea femeia, pe care a agresat-o, apoi a scos la iveală un cuţit cu care a ameninţat-o şi a obligat-o să întreţină relaţii intime. După ce şi-a satisfăcut poftele animalice, împricinatul i-a luat femeii telefonul, pentru ca aceasta să nu poată anunţa poliţia, şi a dispărut. Un vecin, care a auzit zgomot de geamuri sparte şi câinii lătrând, a crezut că este vorba despre o spargere şi a sunat la 112. În doar câteva minute, la locuinţa femeii a sosit un echipaj al oamenilor legii. Aceştia au bătut la uşă, dar nu le-a răspuns nimeni. Totuşi, deoarece în interior părea că se mişcă cineva, poliţiştii au insistat şi în cele din urmă proprietara a deschis. În acelaşi timp, judiciariştii au observat o siluetă care a sărit gardul din spatele casei şi s-a pierdut în bezna nopţii.

Capturat în zori
Iniţial, cel mai probabil de ruşine, femeia a afirmat că agresorul ar fi încercat să o violeze, însă fapta nu s-ar fi consumat. În urma expertizei medicii legişti au confirmat că actul sexual s-a consumat şi în acest context femeia a recunoscut că, sub ameninţarea cuţitului, a fost obligată să facă sex cu agresorul împotriva voinţei sale. În cauză a fost deschis dosar penal şi judiciariştii au început căutările. În zori, Negrei a fost capturat şi dus la audieri, apoi reţinut şi ulterior arestat preventiv.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar