După-amiază, un bărbat din Bradu a căzut ca secerat în faţa primăriei din localitate şi nu a mai dat semne de viaţă. Echipa medicală sosită la faţa locului a început procedurile de resuscitare, dar eforturile au fost zadarnice. Trupul neînsufleţit a fost trimis la morgă în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzelor morţii. Este vorba despre Dumitru A., în vârstă de 71 de ani. Din verificări a rezultat că, înainte cu puţin timp, vânduse un porc unui vecin şi plecase împreună cu acesta să ducă de la urmă, cum se zice, animalul acasă la cumpărător. În faţa primăriei, septuagenarul, a cărui locuinţă se află la mică distanţă de instituţia respectivă, i-a spus vecinului că îi este rău şi a căzut la pământ. Un alt sătean a sunat la ambulanţă, dar, aşa cum am precizat, bărbatul nu a mai putut fi salvat.