Acasă / EVENIMENT / Incendiile au făcut prăpăd în judeţ

Incendiile au făcut prăpăd în judeţ

După un sfârşit de săptămână extrem de… fierbinte, despre care am relatat în ediţia dr luni a ziarului nostru, în ultimele două zile, pompierii argeşeni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea altor incendii izbucnite în judeţ, soldate cu pagube materiale considerabile. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.

Fânare şi bucătărie în flăcări
Astfel, două autospeciale şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş au acţionat la Valea Iaşului, unde au luat foc două fânare şi o bucătărie. Au ars acoperişurile pe aproximativ 350 mp suprafaţă, tavanul d elemn al bucătăriei, vreo şase tone de furaje, circa 4 mc material lemnos pentru construcţii, aproximativ 500 kg cereale şi două ferestre. De asemenea, flăcările au degradat tencuiala casei de pe partea cu construcţiile care ardeau, 350 mp de tablă, o drujbă, două motocositori şi unelte de uz gospodăresc. Pompierii au evacuat mai multe păsări, o bovină şi aparate electrocasnice, iar din cercetări a rezultat că incendiul a fost cauzat de efectul termic survenit la un cablu electric defect sau izolat necorespunzător.

Coş de fum neizolat
Un alt incendiu a izbucnit la o casă construită din bârne de lemn şi cărămidă, care a mai cuprins o bucătărie şi o magazie din comuna Lereşti, satul Voineşti. Acolo au intervenit două echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Câmpulung, un echipaj cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD. Din interior au fost scoase o butelie de gaz şi mobila din două camere. Au ars acoperişul şi anexele casei pe circa 90 mp, obiecte de mobilier, un televizor şi aparate electrocasnice, iar flăcările au degradat tavanul pe 10 mp, pereţii locuinţei şi alte aparate electrocasnice. Cauza izbucnirii incendiului a fost un coş de fum sau burlan amplasat aproape de materiale combustibile şi neprotejat termic, iar paramedicii i-au acordat îngrijiri medicale proprietarului, care a suferit un atac de panică.

Cablu defect
Apoi, pompieri militari de la detaşamentul din municipiul Basarabilor au acţionat, ajutaţi de serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă Domneşti, la Pietroşani, unde luase foc un grajd şi câteva anexe. Au ars adăpostul pentru animale şi anexele pe 180 mp, aproximativ opt tone de plante furajere, material lemnos pentru construcţii, vreo două tone de cărbune şi diferite unelte gospodăreşti. Din verificări a rezultat că şi în acest caz beleaua a pornit de la un cablu defect sau izolat necorespunzător.

Şcoală mistuită de foc
La fel, trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autoscări, un echipaj cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentele de Pompieri Piteşti şi Bradu au intervenit la Suseni, satul Odăieni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o fostă şcoală. Fiindcă flăcările erau deosebit de puternice, în sprijin au mai fost trimise alte două maşini de pompieri, dar clădirea dezafectată a fost distrusă de foc. Au ars acoperişul pe 300 mp, circa 300 kg de materiale textile, aproximativ 300 kg de hârtie şi elemente de mobilier din interiorul a două încăperi. S-a constatat că incendiul a fost provocat de o ţigară aprinsă aruncată în interiorul clădirii. Potrivit ISU Argeş, şcoala cu pricina, dezafectată de opt ani, era în conservare şi nu se supune procedurii de avizare a autorizaţiei, fiind nefuncţională pentru învăţământ. La stingerea incendiului au participat în total 20 de subofiţeri şi un ofiţer care a coordonat activitatea. În fine, alt incendiu a fost într-o gospodărie din Poiana Lacului. Acolo au ars acoperişul unei locuinţe pe aproximativ 80 mp şi acoperişul unui adăpost de animale pe 40 mp, două anexe pe circa 60 mp, elemente de mobilier, aparatură electrocasnică şi materiale textile din casă şi dintr-o anexă, 10 m de gard, două ţevi de PVC ce intrau din exterior în baie şi s-au degradat patru feretsre de termopan. Specialiştii au stabilit că incendiul a pornit de la un cablu electric defect sau izolat corespunzător.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Minoră de 13 ani, dispărută! (2)

Minoră de 13 ani, dispărută!

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni desfășoară cercetări, în urma sesizării, primite astăzi, 22 noiembrie, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar