Acasă / EVENIMENT / Maşina nu avea nici asigurare, nici ITP

Maşina nu avea nici asigurare, nici ITP

actiune_politie arges

Miercuri după-amiază, la Câmpulung a avut loc un accident din fericire soldat doar cu pagube materiale, fiindcă cei doi şoferi, care se aleseseră cu câteva cucuie, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Din verificări s-a stabilit că Dan Teodor E., de 74 de ani, din municipiul de sub Grui, circula cu un Volvo pe strada Eremia Grigorescu. Ajuns la intersecţia cu strada Revoluţiei, din cauză că nu a acordat prioritate, s-a tamponat cu o Dacia Solenza condusă regulamentar de Florin Emil A., de 64 de ani, din acelaşi municipiu. În timpul cercetărilor, agenţii rutieri au constatat că autoturismul condus de septuagenar nu avea încheiată poliţă de asigurare obligatorie auto (RCA) , iar valabilitatea inspecţiei tehnice periodice (ITP) era expirată. În această situaţie bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 870 de lei. Totodată i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 60 de zile, iar certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare i-au fost reţinute până la efectuarea ITP şi încheierea asigurării RCA.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

466043727_10234578332989568_5096655413277771799_n

,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin

Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar