Acasă / EVENIMENT / Maşini cuprinse de flăcări în parcare

Maşini cuprinse de flăcări în parcare

FlacariMasina01

Sâmbătă seară, trei autoturisme aflate într-o parcre de pe strada Eremia Grigorescu din Piteşti au fost cuprinse de flăcări violente. La faţa locului au intervenit două echipaje cu autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti. Un bărbat, proprietarul uneia din maşini, a necesitat îngrijiri medicale deoarece a suferit un atac de panică. Incendiul a izbucnit la un Cielo parcat, iar de acolo focul s-a extins la un Volkswagen Golf şi o a treia maşină a fost avariată. Potrivit pompierilor, flăcările s-au propagat la al doilea autoturism din cauza lichidelor combustibile care s-au scurs pe carosabil şi s-au aprins. La primul autovehivcul au ars elemente combustibile din interior şi de la compartimentul motor, la al cel de al doilea au ars elemente combustibile din interior, compartimentul motor şi partea spate, iar al treilea autoturism a fost uşor afectat de temperatura ridicată degajată de incendiu. Intervenţia a durat aproximativ 30 de minute şi iniţial s-a crezut că incendiul ar fi fost provocat de o mână criminală. În urma verificărilor efectuate această ipoteză a fost informată şi, potrivit specialiştilor ISU Argeş, incendiul a fost provocat de efectul termic survenit la un scurtcircuit produs la un cablu izolat necorespunzător la instalaţia electrică a autoturismului.

Autoturismul a luat foc în mers
Şi tot sâmbătăm un alt incendiu a izbucnit la un autoturism aflat în mers pe Autostrada A1, la kilometrul 93, pe sensul Bucureşti – Piteşti. Incidentul a avut loc pe raza comunei Bradu, la intrarea spre Carrefour, şi au intervenit un echipaj de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Bradu. Ocupanţii maşinii au ieşit înainte ca flăcările să se exindă şi au ars elemente combustibile de la compartimentul motor, bara faţă şi farurile, iar din interior planşa de bord din dreptul şoferului, s-a degradat tapiţeria pavilionului şi s-a spart un geam lateral. Din primele date se pare că incendiul a fost generat de scurgeri de carburant pe elementele încinse ale motorului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

permise-si-certificate-retinute-arges1

Comportament agresiv în trafic, constatat de polițiștii din Domnești

În ziua de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar