Acasă / EVENIMENT / Poliţişti trimiși în judecată pentru corupţie

Poliţişti trimiși în judecată pentru corupţie

OfiteriAnticoruptie01

Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Argeş, au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a emis rechizitoriul, prin care a dispus trimiterea în judecată a cinci inculpaţi, dintre care doi agenţi de poliţie, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

Arestaţi, apoi puşi sub control judiciar
Astfel, un agent de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş (SPCRPCIV), faţă de care au fost dispuse iniţial măsuri preventive de reţinere, apoi arest la domiciliu şi ulterior punerea sub control judiciar, a fost trimis în judecată pentru de luare de mită (două infracţiuni), trafic de influenţă şi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual. Cel de-al doilea agent de poliţie din cadrul inspectoratului judeţean, faţă de care au fost dispuse aceleaşi măsuri, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, de către un organ de cercetare penală.

Instructorul a recunoscut
Totodată, au mai fost trimişi în judecată un instructor auto, pentru două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, şi două persoane fără calitate specială pentru dare de mită, respectiv cumpărare de influenţă. În aceeaşi cauză, procurorul a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei cu un alt inculpat, mandatar al unei societăţi comerciale, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de un an şi patru luni cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Permis contra favoruri sexuale
În fapt, din cercetări s-a stabilit că agentul de la „Permise” a primit de la unul dintre inculpaţii fără calitate specială suma de 1.600 de lei pentru a-i facilita înmatricularea unui autovehicul adus din Anglia. De asemenea, a primit prioritar actele de înmatriculare a unor autovehicule aparţinând unei firme al cărui mandatar era inculpatul cu care s-a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei şi, în schimbul acestui serviciu, a acceptat să alimenteze cu carburant autoturismul personal în contul respectivei societăţi. În continuarea activităţii infracţionale, împricinatul i-a promis unui instructor auto că îşi va folosi influenţa pe lângă examinatorii auto pentru promovarea probei practice de obţinere a permisului de conducere de către o persoană. Ela pretins şi a primit favoruri de natură sexuală sexuală de la o candidată programată să susţină proba practică pentru obţinerea permisului auto, promiţându-i că, dacă va fi selectată pe lista candidaţilor examinaţi de el, îi va alege un traseu mai uşor.

Agent mituit
În ceea ce-l priveşte pe agentul de la poliţia judeţeană, din cercetări a rezultat că acesta a pretins suma totală de 500 lei, din care a primit 300 lei, de la cel de-al doilea inculpat fără calitate specială şi de la o altă persoană în schimbul promisiunii că-şi va folosi influenţa în vederea admiterii inspecţiei RAR pentru două autovehicule.
Referitor la instructoul auto, acesta l-a recomandat pe agentul de poliţie din cadrul IPJ Argeş cu precizarea că, în schimbul unei sume de bani, îşi va folosi influenţa asupra funcţionarilor RAR. Totodată, a promis în numele inculpatului agent de poliţie în cadrul SPCRPCIV Argeş, că îşi va folosi influenţa asupra examinatorilor în scopul promovării de către o persoană a probei practice de obţinere a permisului auto. Suma de 500 euro primită în schimbul acestei promisiuni i-a înmânat-o, ulterior, poliţistului.

Mandate de aducere
„Precizăm că, la data 29 octombrie 2018, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul DGA – Structura Centrală şi SJA Argeş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, cu sprijinul Jandarmeriei Argeş, au efectuat mai multe percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor, la sediile unor societăţi comerciale, cât şi la sediul SPCRPCIV Argeş şi au pus în executare şase mandate de aducere. În cauză, ofiţerii Anticorupţie Argeş au desfăşurat acte de urmărire penală, în baza ordonanţelor de delegare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, beneficiindu-se de sprijinul Serviciului Special şi Serviciului Tehnic din cadrul DGA, cât şi de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale – Biroul Piteşti”, se arată în coomunicatul primit de la Serviciul Anticorupţie Argeş.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar