Acasă / EVENIMENT / Acțiunea Action Day Forestry în Argeș

Acțiunea Action Day Forestry în Argeș

În ziua de 20 august a.c., poliţiştii argeşeni din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, alături de polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră, au acţionat pe raza de competenţă, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, împreună cu jandarmi argeșeni, precum și cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, Direcției Silvice Argeș, și cu personalul silvic cu atribuții de control/de pază pe linie silvică, ocazie cu care au fost depistaţi 25 de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 și 69 de ani, dintre care 6 au tăiat, respectiv 20 au transportat material lemnos pe drumurile publice, cu atelaje sau autoutilitare, fără documente legale.

Totodată, a fost identificată o societate comercială care nu respectase normele în vigoare cu privire la evidența și implementarea în aplicația SUMAL a operațiunilor efectuate cu materialul lemnos. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, conform Legii 171/2010, în valoare totală de 41.000 de lei, și a fost confiscată cantitatea de aproximativ 15 metri cubi de material lemnos. De asemenea, a fost aplicată și o sancțiune în valoare de 6.000 de lei, conform OG 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora. Reamintim că activitățile de control al tăierii, transportului și deținerii de material lemnos sunt desfășurate de către polițiștii argeșeni în mod curent și vor continua în perioada următoare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar