Acasă / EVENIMENT / Polițiștii argeșeni la datorie

Polițiștii argeșeni la datorie

transfagarasan

În acest sfârșit de săptămână, județul nostru va fi gazda competiției de ciclism Turul României, cea mai importantă competiție de acest gen din țară organizată de Federația Română de Ciclism, care a debutat ieri, la Timișoara. *Pentru prima dată, Transfăgărășanul va fi parcurs integral. Astfel că, pentru siguranța competitorilor, dar și a participanților la trafic, circulația va fi închisă publicului pe Transfăgărășan, în ziua de 12 septembrie, pe porțiunea cuprinsă între localitatea Cârțișoara, județul Sibiu și municipiul Curtea de Argeș, județul Argeș, între orele 09.00 și 17.00.*

*Tot în acest sfîrșit de săptămână, la Topoloveni, se va desfășura Archangels Motor Fest 2020, ediția a II-a, festival ce implică o paradă moto și concerte care au loc în aer liber.*

Având în vedere contextul actual și restricțiile în vigoare, reamintim că este important ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor cu caracter medical, privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală. Măsurile au caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare cetățean, pentru limitarea riscului de a ne infecta, care va fi urmat de riscul de a transmite şi apropiaţilor această afecţiune. Polițiștii argeșeni vor fi la datorie pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a acestor manifestări și vor acționa, în sistem integrat, alături de celelalte structuri, în scopul limitării riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Șoferi-beți-și-fără-permis

Bărbat prins conducând sub influența alcoolului

La data de 15 mai a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Secției de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar