Acasă / EVENIMENT / Oamenii legii continuă acțiunile pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19

Oamenii legii continuă acțiunile pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19

Ieri, poliţiştii argeşeni, împreună cu jandarmi, pompieri și polițiști locali, dar și cu reprezentați ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, au acţiont în sistem integrat, în centre comerciale și zone adiacente, la unități de alimentație publică, zone de agrement, zone cu aflux ridicat de persoane, precum și mijloace de transport în comun.

Au fost verificate, în principal, felul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a spațiilor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane. În cadrul acţiunilor, desfăşurate în cursul zilei de ieri, au fost verificate aproape 70 de societăţi comerciale, fiind vizate centrele comerciale, piețele, târgurile, terasele,  dar și mijloacele de transport în comun. În cadrul acţiunilor au fost legitimate peste 300 de persoane, au fost verificate aproape 200 de autovehicule și peste 50 de mijloace de transport în comun, iar în urma verificărilor, au fost aplicate 58 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei. Sancţiunile au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, precum şi nereguli specifice activităţii comerciale.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar