Acasă / EVENIMENT / S-a răsturnat cu mașina

S-a răsturnat cu mașina

Accident rutier în comuna Rucăr. O șoferita s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului au rezultat trei victime, iar acestea au fost scoase imediat de salvatorii argeșeni. Mașina a scăpată intr-o râpa la aproximativ aproximativ 25 de metri față de nivelul pe care acesta rula. Una dintre persoane a suferit răni la nivelul capului și a fost preluata de echipajul SMURD, iar celelalte doua au fost preluate de echipajul SAJ.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, s-a stabilit că o femeie de 57 de ani, din București, ar fi ieșit cu masina în afara părții carosabile, în împrejurări care urmează să fie stabilite prin cercetări, răsturnându-se într-o zonă cu înclinație pronunțată. Întrucât evenimentul s-a petrecut pe un drum ce nu este deschis circulației publice (drum forestier), acesta nu întrunește elementele constituție ale unui accident de circulație.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

afis 1 februarie 2026

Film în premieră la Cinematogaful de artă „Mircea Diaconu”

Duminică, 1 februarie 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar