Acasă / SOCIAL / Prima întâlnire cu antreprenori locali a Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali Argeș

Prima întâlnire cu antreprenori locali a Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali Argeș

Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali Argeș a organizat prima întâlnire din acest an cu antreprenori locali. Fie că sunt simpatizanți PNL sau nu, fie că se simt apropiați de doctrina liberală și mai ales de principiile liberale care susțin dezvoltarea antreprenoriatului și a liberei inițiative, invitații noștri au participat la un seminar de coaching intitulat “Idei provocatoare în contexte schimbătoare”.
Într-o locație relaxantă, la hotel Ramada, Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali Argeș, în parteneriat cu Bright Goals Training & Coaching (specializat în leadership, training și coaching) a pus la masă antreprenori din producție, din panificație, din industria alimentară, din producția de candele, din construcții, din automotive, din consultanță pe fonduri europene, din servicii și vânzări dar și din alte domenii. Împreună am încercat să creăm un mediu propice generării unor idei noi pentru dezvoltarea afacerilor. Reacțiile au fost pozitive, workshop-ul fiind participativ, antreprenorii noștri implicându-se în dezbaterea temelor și a testelor propuse de traineri. Participanții au reușit să aprindă ideea, să creeze o rețea de lideri, toate acestea fiind simbolizate, în cadrul cursului, de becul care dă lumină și idee.
“Scopul nostru, al Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali, este să creăm cadrul dezbaterii, al meeting-urilor de business și al workshop-urilor de dezvoltare antreprenorială. Știm bine că în afaceri, fie că vorbim de servicii sau de producție, succesul este dat de relația corectă dintre preț-calitate-gestionarea timpului. Peste acest triunghi se suprapun seriozitatea companiei, respectul față de angajat și comunicarea dintre partenerii de afaceri. Prin proiectele Clubului dorim să construim o punte de comunicare și o legătură între antreprenori. Avem convingerea reușitei pentru că avem idei și proiecte în acest sens dar și susținerea unui Guvern condus de un liberal, care a înțeles că marea provocare a unei economii sănătoase la nivel național înseamnă sprijinirea mediului antreprenorial. La finalul workshop-ului, invitații noștri au socializat relaxați la o cafea, au făcut schimb de impresii, au schimbat cărți de vizită și date de contact, legându-se chiar câteva parteneriate în diverse domenii de activitate. Comunicarea, cum spuneam, este cheia dezvoltării gândirii antreprenoriale”, a declarat Cătălin Andrei, președinte al Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali Argeș.
În numele COAL Argeș, mulțumim invitaților din mediul de business care au participat și partenerilor noștri de la Bright Goals Training & Coaching care au susținut acest workshop. De asemenea, în perioada următoare Clubul are în vedere organizarea de dezbateri pe tema atragerii fondurilor europene și a dezvoltării turismului argeșean. Din cauza condițiilor pandemice, ca și acum, suntem nevoiți să ne limităm la un număr strict de invitați.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar