Astăzi, 22.03.2021, a avut loc întâlnirea de lucru în cadrul elaborării proiectului de actualizare a PUG-ului municipiului Pitești, care s-a ținut în Sala Mare a Filarmonicii Pitești, începând cu ora 11:00.
La dezbatere au participat urbaniștii reprezentanți ai societății care elaborează noul PUG, alături de reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești, ai Consiliului Local Pitești, ai Ordinului Arhitecților filiala Argeș, ai Uniunii Arhitecților din România filiala Argeș -Vâlcea, alături de reprezentanți ai medului de afaceri local și ai societății civile.
În urma analizei propunerilor primite, prin mail, din partea piteștenilor care au participat astfel la dezbaterea anunțată, elaboratorii PUG-ului reactualizat au prezentat varianta actuală a proiectului, ulterior răspunzând întrebărilor și sugestiilor venite din partea celor prezenți. Au luat cuvântul reprezentanții mediului de afaceri, ai Consiliului Local, au fost ridicate probleme punctuale din partea unor reprezentanți ai societății civile și s-au făcut numeroase observații asupra acelor zone sau situații problematice din punct de vedere al dezvoltării urbanistice viitoare.
Primarul Cristian Gentea a solicitat urbaniștilor responsabili cu acest proiect revenirea asupra variantei prezentate, luând în considerare toate observațiile prezentate în timpul dezbaterii, precum și pe cele care vor fi înaintate în perioada următoare, prin e-mail. O viitoare întâlnire va fi organizată după un interval de aproximativ două săptămâni, astfel încât să fie adoptată acea variantă care poate fi realizată cu acceptul specialiștilor în domeniu, dar și al comunității piteștene, beneficiara finală a noului PUG.
Tag-uri- . 24 A eacsu foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro pitest pitesti r
Citeşte şi ...
Activitățile preventive desfășurate de polițiști continuă
În ziua de 20 noiembrie a.c., polițiștii argeșeni au continuat activitățile educativ-preventive în școli, desfășurând ...