În ziua de 5 apeilie, poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung l-au depistat pe Andrei S., de 20 de ani, din municipiul de la poalele Mateiaşului, în timp ce se afla la volanul unui autoturism deşi nu posedă permis de conducere. Extinzând verificările, agenţii rutieri au stabilit că maşina îi fusese încredinţată de un prieten, în vârstă de 20 de ani, din acelaşi municipuiu, care ştia că amicul său nu are permis. În cauză a fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis, respectiv încredinţarea unui autoturism spre a fi condus pe drumurile publice de o persoană care nu posedă permis şi cercetările continuă.
Avea permisul suspendat
La rândul lor, poliţiştii Formaţiunii Rutiere Topoloveni l-au depistat pe Marian A., de 31 de ani, din Bucureşti, care conducea un autoturism pe DJ 702 de pe raza oraşului de pe Valea Cârcinovului deşi avea dreptul de a conduce suspendat, aşa cum a reieşit din verificări. Şi în acest caz a fost întocmit dosar de cercetare penală.