Cu două zile în urmă, un bărbat rupt de beat a fost prins de poliţişti conducând un autoturism neînmatriculat.
Pe la ora 21 serii de sâmbătă, agenţi din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Buzoeşti l-au depistat la Bogdan S., de 59 de ani, din Izvoru, care circula cu propriul autoturism pe raza localităţii de domiciliu deşi era băut. Verificat cu etilotestul, a rezultat că împricinatul era rupt de beat şi avea o concentraţie de 1,17 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Cu mintea înceţoşată de băutură, crezând probabil că îşi uşura situaţia, şoferul a refuzat cu vehemenţă să meargă la spital pentru recoltarea de probe bilogice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, din verificări a rezultat că maşina, un Trabant care zeci de ani a circulat, şi încă mai circulă ca maşină de epocă, pe şoselele României şi ale multor alte state europene (există chiar şi un festival internaţional al „trabantiştilor” la care anual participă sute de posesori ai popularului, cândva, autoturism) nu era înmatriculată.
Pe numele bărbatului, care a rămas fără permis primind în loc dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie, a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influența alcoolului și punerea în circulație a unui autoturism neînmatriculat.
Tag-uri- . 24 A arges autoturism eacsu foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro IPJ public r
Citeşte şi ...
Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești
Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...