Acasă / EVENIMENT / Controale la operatori economici, urmate de sancțiuni

Controale la operatori economici, urmate de sancțiuni

Controale la operatori economici

Și în acest sfârșit de săptămână jandarmii argeșeni alături de celelalte instituții abilitate au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei SARS-Cov-2, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Jandarmii argeșeni au efectuat mai multe controale pe raza comunei Morărești, având în vedere că este localitatea cu cea mai mare rată de infectare (6.33) din județul Argeș. În urma verificărilor, trei societăți comerciale au fost amendate ca urmare a faptului că au funcționat având terasele închise cu mai mult de doi pereți și acoperiș. În aceste situații, administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional, doi dintre aceștia cu amendă în valoare de 2000 de lei fiecare, iar al treilea cu avertisment scris.
De asemenea, pe raza comunei Priboieni jandarmii au sancționat cu amendă în valoare de 2000 de lei administratorul unei restaurant, ca urmare a faptului că a funcționat doar cu barul deschis, fără a prepara sau comercializa alimente.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

furt motorina

Reținuți după ce au fost depistați de polițiști, în flagrant delict, după ce au sustras combustibil

În noaptea de 17 spre 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar