Acasă / EVENIMENT / Anchetat pentru viol şi pornografie infantilă

Anchetat pentru viol şi pornografie infantilă

retinut_fotopress24
Astăzi, judiciariştii Serviciului de Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au desfășurat o percheziție domiciliară în comuna Popești la locuința unui bărbat de 50 de ani bănuit de săvârșirea infracțiunii de viol.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 24 spre 25 aprilie, cel în cauză, care se cunoscuse cu tatăl victimei în timp ce erau internaţi la un spital de psihiatrie, a rămas să doarmă la amicul său din comuna Oarja. În timpul nopţii, acesta ar fi întreținut relații sexuale cu fetiţa în vârstă de şapte ani a gazdei.
În urma percheziției au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă, iar cu ocazia activităților ulterioare s-a stabilit că împricinatul a și înregistrat cu telefonul mobil o parte din actul sexual.
Cercetările au fost preluate, conform competențelor stabilite prin normele de procedură penală, de către DIICOT Pitești în vederea extinderii cercetărilor și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă.
Bărbatul a fost condus la sediul unității de Parchet, urmând ca, după administrarea întregului probatoriu, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar