A început vaccinarea la marii operatori economici.
Ieri dimineaţă a început vaccinarea pentru marii operatorii economici din judeţ. Lisa Draxlmaier este prima companie din Argeș care a solicitat și în care a început procesul de vaccinare.
Cu această ocazie, prefectul Emilia Mateescu a fost într-o vizită de lucru la compania Lisa Draxlmaier, unde s-au asigurat toate condițiile necesare pentru ca angajații să se vaccineze împotriva virusului Sars-CoV-2.
Potrivit Prefecturii, 102 angajați s-au prezentat ieri să se vaccineze la punctul special amenajat în incinta unităţii, iar campania se va desfășura și în următoarele zile pentru a se asigura imunizarea unui număr cât mai mare dintre salariaţi.
În ceea ce privește desfășurarea procesului de vaccinare început ieri, acesta se va derula până marți, 18 mai, serul folosit de către Lisa Draxlmaier fiind Pfizer-BioNTech şi conducerea firmei a decis ca angajații care au ales să se vaccineze să primească o zi liberă.
Lisa Draxlmaier este prima companie cu un număr mare de angajați (aici îşi desfăşoară activitatea 2.000 de salariţi) care au ales să se imunizeze şi pentru ca această acțiune să fie posibilă, prefectul a avut susținerea personalului medical de la Muntenia Hospital Piteşti.
Inspectorii sanitari au confiscat peste opt tone de alimente
În contextul actual al evoluției pandemiei Covid-19, pentru evitarea diseminării virusului, dar și pentru protecția populației și a personalului propriu, DSVSA Argeș și-a adaptat activitatea, astfel încât în toate unitățile care produc, procesează, depozitează, transportă și comercializează produse alimentare de origine animală și nonanimală medicii veterinari oficiali sunt prezenți permanent, pe toată perioada de lucru, asigurându-se ca toate produsele rezultate să respecte toate normele de calitate și salubritate. Luna trecută, inspectorii sanitari au efectuat 493 controale fiind aplicate amenzi în valoare totală de 37.900 lei pentru diverse abateri de la normele sanitar-veterinare, inclusiv pentru vânzarea sau înstrăinarea în orice mod a animalelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare sau pentru comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare şi a hranei pentru animale în spaţii necorespunzătoare sau neprobate sanitar veterinar şi fără respectarea condiţiilor de igienă conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Cu acelaşi prilej, au fost confiscate 8.235 kg produse alimentare de origine animală în valoare de 49.420 lei.
Citeşte şi ...
Activitățile preventive desfășurate de polițiști continuă
În ziua de 20 noiembrie a.c., polițiștii argeșeni au continuat activitățile educativ-preventive în școli, desfășurând ...