Acasă / EVENIMENT / Sancţionaţi pentru transport ilegal de material lemons 

Sancţionaţi pentru transport ilegal de material lemons 

Joi 13 mai a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au depistat un transport de material lemnos având documentele de însoțire cu valabilitatea expirată. Pornind de la acesta, polițiștii au verificat întregul circuit al lemnelor, fiind aplicate 3 amenzi în valoare totală de 17.000 de lei și a fost confiscată faptic și valoric cantitatea de aproape 70 de metri cubi de material lemnos.
Și tot ieri, în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au depistat un bărbat de 42 de ani, din Dragoslavele, care efectua transport de material lemnos cu un autocamion cu remorcă specializate, pe rază localității Albeștii de Muscel, documentul de însoțire al transportului de material lemnos având valabilitatea expirată.
Din verificări, s-a stabilit că valabilitatea avizului de însoțire emis în format electronic, era expirată din ziua de 13.05.2021, orele 03:55.
Cantitatea de material lemnos transportată a fost evaluată de un specialist silvic, stabilindu-se că în autocamion și remorcă se aflau, în total, peste 35,5 metri cubi de material lemnos, esență rășinoase, material lemnos ce a fost confiscat.
În urmă celor constatate, conducătorul ansamblului auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 6.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos confiscat a fost predat reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung.
Polițiștii au continuat verificările, astfel constatând că o societate comercială cu obiect de activitate exploatarea de material lemnos cu sediul în comună Albeștii de Muscel, destinatară a materialului lemnos, a implementat în aplicația SUMAL 2.0 cantitatea consemnată în documentele de însoțire, că fiind recepționată, deși faptic, acest lucru nu fusese realizat.
Drept urmare, reprezentantul societății, respectiv un bărbat de 57 de ani, din aceeași localitate, a fost sancționat contravențional cu amendă de 6.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar valoarea materialului lemnos, ce constituia diferență între stocul scriptic și cel faptic, respectiv 33,6 metri cubi, a fost confiscată.
Totodată, din verificări a mai reieșit că emitentul avizului de însoțire, respectiv un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Aninoasa, nu a respectat prevederile legale la emiterea avizului de însoțire, fapt pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010.
În contextul operaționalizării aplicației SUMAL 2.0 privind controlul provenienței și trasabilității materialului lemnos, și al intrării în vigoare, la 31 ianuarie 2021, a prevederilor HG 497/ 25.06.2020, și a Ordinului 118/27.01.2021 privind obligațiile utilizatorilor SUMAL 2.0., activitățile de control al tăierii, transportului și deținerii de material lemnos sunt desfășurate de către polițiștii argeșeni în mod curent și vor continuă în perioada următoare.
Reamintim că sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de formă pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale de sancţionează cu amendă între 1.000 şi 15.000 de lei.
Totodată, pentru agenţii economici care deţîn sau efectuează activități de expediere, transport, primire pentru depozitare, prelucrare ori de exploatare de material lemnos, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 15.000 de lei, cu măsuri complementare ce pot ajunge la suspendarea activității, iar pentru tăierea și sutragerea de arbori în cadrul exploatărilor forestiere de către operatori economici atestați, amenzile pot fi de la 8.000 până la 12.000 de lei, precum și retragerea atestatului care permite desfășurarea unor astfel de activități.Tot din categoria măsurilor complementare, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, poate fi confiscat şi MIJLOCUL DE TRANSPORT şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar