Acasă / SOCIAL / Deputatul Adrian Miuțescu, a efectuat o vizită de lucru la uzina Ford din Craiova

Deputatul Adrian Miuțescu, a efectuat o vizită de lucru la uzina Ford din Craiova

Președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, a efectuat miercuri o vizită de lucru la uzina Ford din Craiova, împreună cu membrii Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților. Deputații au fost primiți de Josephine Payne – Preşedinte Ford Romȃnia şi Director General Ford Craiova şi Andrew McCall – Vice Preşedinte Relaţii Guvernamentale şi Comunitare Ford Europa. Împreună, aceștia au vizitat secțiile de montaj general și caroserie.
Reprezentanții companiei au declarat că Ford are intenții serioase de dezvoltare și de majorare a producției, în următorii ani plănuind să renunțe la producția de mașini cu motoare termice, în favoarea celor electrice. În 2020, la Craiova, au fost produse aproximativ 250.000 de mașini și 350.000 de motoare, cu ajutorul celor 6000 de angajați. Cea mai mare parte dintre mașinile produse au fost exportate, dintre care aproximativ 50% în țările Uniunii Europene.
“Ne-au solicitat ajutor pe partea de infrastructură, să susținem în continuare realizarea drumului expres Pitești-Craiova și a autostrăzii Pitești-Sibiu. Pentru exportul la distanță mare folosesc calea ferată, dar pentru aprovizionarea cu piese și subansamble și exportul la distanțe mai mici folosesc rețeaua de drumuri și autostrăzi. Dânșii susțin că, prin realizarea DX12 și a autostrăzii spre Sibiu, ar putea economisi până la 250 de euro pentru fiecare mașină exportată pe această rută și s-ar scurta considerabil timpii de distribuție. Guvernul liberal intenționează să sprijine Ford, în urmă cu doar câteva zile CNAIR anunțând că vrea să construiască o şosea de legătură între uzina de automobile de la Craiova şi drumul expres Pitești- Craiova, cu şantiere pe trei din cele patru loturi”, a declarat președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu.
Drumul de legătură între DN 6 și DX12 Craiova – Piteşti va duce la creşterea capacităţii de circulaţie în zona de sud-est a municipiului Craiova, unde se află Uzina Ford, al doilea constructor de automobile din România. CNAIR a anunțat că proiectul este finanţat din fonduri europene, iar documentaţia tehnică (studiu de fezabilitate şi proiect tehnic) va dura 25 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 1,8 milioane de lei.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Activități-preventive-desfășurate-de-polițiștii-argeșeni-cu-elevii

Activitățile preventive desfășurate de polițiști continuă

În ziua de 20 noiembrie a.c., polițiștii argeșeni au continuat activitățile educativ-preventive în școli, desfășurând ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar