Victima nu a avut nicio şansă
Serviciul Public Salvamont Argeș este în doliu după ce un coleg, Mircea Geantă, a murit în această dimineață la numai 45 de ani în urmă unui teribil accidernt rutier care a avut loc pe Autostrada A1 în judeţul Giurgiu, după ce un tir a izbit în plin un camion cu pavilion apicol la volanulul căruia se află salvamontistul. În urmă lui au rămas o soţie, o fiică de 14 ani şi părinţi îndureraţi.
Drum lin, Mircea!
„Dumnezeu să-l ierte pe colegul nostru GEANTĂ MIRCEA care azi dimineață, la doar 45 de ani, a murit pe autostradă, într-un groaznic accident. Era oprit pe bandă de urgență, însă un autocamion i-a spulberat. Așa e firul vieții când e dat să se termine, nu pe vârf de de munte, nu acasă la bătrânețe, nu de boală, ci dintr-o neatenție a altui om. Suntem cu sufletul aproape de familie și iată, iarăși, cum e viața și cât de scump e un moment de neatenție. Drum lin, MIRCEA! DUMNEZEU SĂ TE AIBĂ ÎN GRIJĂ LUI!”, au transmis pe pagină de socializare reprezentanții Salvamont Argeș.
Tirul a făcut prăpăd
Nenorocirea s-a produs la kilometrul 40 al Autostrăzii Pitești – București, pe sensul de mers către Pitești în apropierea localității Căscioarele, Giurgiu, unde șoferul unui tir a pierdut controlul volanului și a lovit violent camionul apicol oprit pe bandă de urgenţă în care se află salvamontisul argeșean, precum şi alte două maşini de asemenea oprite. În urmă impactului, salvatorul montan a rămas încarcerat și a fost scos de către pompieri dintre fiarele contorsionate, dar din nefericire echipajul medical nu a putut face nimic pentru salvarea victimei. Urmare a impactului, pavilionul apicol a fost aruncat în şanţul de la marginea şoselei şi salvatorii au fost nevoiţi să gazeze albinele pentru a putea interveni în siguranţă.
Strivit în maşînă
„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ. Echipajele de intervenţie au constatat faptul că în accident au fost implicate cinci persoane. Conducătorul unuia dintre autovehicule a fost găsit încarcerat şi a fost extras de pompieri dintre fiarele contorsionate cu ajutorul accesoriilor de descarcerare. Din nefericire, acesta era decedat”, a declarat Nicoleta Beianu, purtător de cuvânt a ISU Giurgiu.
Şofer transportat în stare gravă la spital
Şoferul celui de-al doilea autovehicul, un bărbat de 46 de ani, a fost rănit, fiind preluat de un echipaj al serviciului de ambulanţă şi transportat de urgenţă la spital. Celelalte trei persoane cu vârste de 35, 43 şi 45 de ani implicate în accident nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, a informat ISU Giurgiu.
Militarii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au acționat pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urmă cărora se vor stabili cauzele exacte ale accidentului şi au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Tag-uri- . 24 A A1 accident accident rutier albine familie foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro ISU pompierii public r smurd
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...