În cursul zilei de miercuri, după cum v-am şi informat, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat şapte percheziții în Pitești la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă.
Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2020 – mai 2021, cei în cauză ar fi deținut, preluat, transportat și comercializat țigări nefiscalizate pe raza municipiului. În urma percheziţilor au fost descoperite și ridicate 1.000 de ţigarete, precum și alte mijloace de probă.
La finalul activităţilor şapte persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri, iar după administrarea probatoriului, miercuri seară a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, a cinci bărbați, urmând ca aceştia să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Din primele date rezultă că toţi cei în cauză sunt cunoscuţi cu antecedente penale.
Activităţile s-au desfășurat cu sprijinul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR, precum și al Centrului Chinologic „Dr. Andrei Greblea” Sibiu, fiind folosiți doi câini specializați în detectarea de tutun. De asemenea, la activități au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Argeș.
Citeşte şi ...
Accident grav în comuna Buzoești
Pe parcursul nopții, două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță ...