Procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul IGPF – Direcția de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere(inclusiv structurile teritoriale Timișoara, Otopeni și Garda de Coastă) și IGPR – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale a Vămilor – Direcția Supraveghere Operațiuni Vamale și Direcția Regională Vamală Dolj au efectuat 14 percheziții domiciliare pe raza județelor Dolj și Olt într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 19 persoane, specializat în infracțiuni de contrabandă, producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, contrafacerea unei mărci și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, concurență neloială şi spălare de bani.
În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna decembrie 2018 și până în prezent, pe teritoriul României, a fost constituit și a acționat un grup infracțional organizat, format din cetățeni români, moldoveni și ucraineni, în scopul obținerii ilicite de importante beneficii financiare.
Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit faptul că, în cursul anului 2019, în județul Dolj, inculpații au pus în funcțiune o fabrică clandestină de producere și ambalare de țigarete contrafăcute prin folosirea unor mărci înregistrate, pe numele altor agenți economici autorizați în acest sens și aparținând legitim acestora, precum și a unor ambalaje de natură a crea confuzie cu cele folosite legitim de titularii mărcilor.
Ulterior, țigaretele au fost puse în circulație, prin diverse persoane, pe piața internă și în spațiul UE, fără întocmirea de documente legale, prin sustragerea de la plata accizelor ce s-ar fi datorat bugetului de stat, dacă activitățile respective s-ar fi realizat în cadrul unui antrepozit fiscal autorizat, cu respectarea legislației fiscale și comerciale.
Totodată, s-a stabilit faptul că, materia primă și materialele necesare fabricării țigaretelor au fost procurate de la societăți de profil din Bulgaria și introduse în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri, ori declarate sub regim vamal de tranzit către alte țări ale UE.
În urma perchezițiilor au fost ridicate aproximativ 50 tone de tutun vrac, o linie de tocat, fermentat, mărunțit și uscat tutun, o tiparniță, materiale și materii prime folosite în procesul de producție, asamblare și ambalare a țigaretelor, respectiv foițe, filtru, staniol, adeziv, blanchete, având aplicate desene similare cu mărci cunoscute de țigarete.
De asemenea, au fost ridicate un generator care ar fi fost utilizat pentru a evita consumul mare de energie electrică de la furnizori (pentru a nu se descoperi activitatea ilicită), două tituri, o autoutilitară (care ar fi fost folosite pentru transportul tutunului și a materialelor necesare prelucrării acestuia) și cinci autovehicule. Au fost depistați și patru muncitori de naționalitate ucraineană, care s-ar fi ocupat de procesul de producție a țigaretelor. Şase inculpaţi au fost reţinuţi şi trei au scăpat cu control judiciar.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor IGPR- Institutul Național de Criminalistică, BCCO Pitești, BCCO Craiova, precum și de sprijinul ANAF – Direcția Generală a Vămilor și al Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.
Citeşte şi ...
Accident grav în comuna Buzoești
Pe parcursul nopții, două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță ...