Acasă / EVENIMENT / Logan intrat într-un copac de pe marginea drumului

Logan intrat într-un copac de pe marginea drumului

În urmă cu puțin timp un accident rutier care putea să aibă consecinţe dintre cele mai grave a avut loc în ceastă dimineaţă la Hârseşti şi revenim cu amănunte rezultate din cercetări.

Evenimentul s-a produs pe DJ 679, unde un autoturism a părăsit carosabilul, a ieşit în decor şi s-a izbit de un copac. La locul accidentului au intervenit pompieri ai punctului de lucru Stolnici şi o ambulanţă SMURD. Salvatorii au constatat că maşina, care părea că se urcase în copac, abia se vedea din vegetaţia deosebit de abundentă. În interior era un singur ocupant, mai exact şoferul, care avea mai multe contuzii şi escoriaţii şi acuza dureri la coloana vertebrală. Norocul lui a fost că purta centura de siguranţă, altminteri situaţia putea să aibă consecinţe imprevizibile.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un tânăr de 27 de ani, Cornel G., din Bârla, conducea o Dacia Logan pe DJ 679 circulând din direcția Bârla spre Lunca Corbului. Ajuns într-o zonă împădurită de la limita dintre comunele Stolnici și Hârsești, cel mai probabil pe fondul neadaptării vitezei de dep,lasare la configuraţia şoselei, într-o curbă periculoasă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, s-a izbit de mai mulți copaci şi s-a oprit în poziţie aproape verticlă într-unul dintre ei.
În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care verificat cu etilotestul a rezultat că nu a consumat alcool și a fost transportat la spital cu diagnostic prelimiunar contuzie de coloană. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămre corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul rutier.

 

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

foc la casă

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 41 de misiuni

În perioada 20.11.2024, ora 08:00 – 21.11.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 41 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar