Acasă / SOCIAL / Întâlnirea prefectului Emilia Mateescu cu echipa CJCCI

Întâlnirea prefectului Emilia Mateescu cu echipa CJCCI

Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției este structura care a coordonat și coordonează toate activitățile în regim de urgență desfășurate în perioada pandemiei și nu numai. De aici pornesc toate informațiile la nivel național și, deși fluxul s-a mai redus odată cu scăderea efectelor date de pandemie, activitățile lor sunt la fel de numeroase.

Prefectul județului Argeș, Emilia Mateescu, a mers astăzi (18 iunie 2021) la CJCCI, unde s-a întâlnit cu echipa CJCCI. Prefectul a fost încântat să descopere entuziasmul cu care își desfășoară activitatea. Cu această ocazie, prefectul le-a mulțumit și i-a felicitat pentru toată munca depusă în sprijinul oamenilor încă de la începutul pandemiei. ca să îi cunoască, să le mulțumească și să îi felicite pentru toată munca depusă pentru oamenii.
Tot astăzi, prefectul s-a întâlnit cu echipe de lucru și intervenție, dispecerii, pompierii și personalul de la ambulanță din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș.
Cei care lucrează în acest domeniu își îndeplinesc activitățile cu pasiune și devotament, de cele mai multe ori în condiții de stres extrem. În tot acest timp, se străduiesc să își mențină buna dispoziție ca să îi poată ajuta pe cei care au nevoie de ei. Activitatea lor nu este una care se termină odată cu încheierea programului de lucru, ci sunt în stare de alertă și în timpul lor liber. De fiecare dată sunt pregătiți să fie o echipă unită de spiritul de camaraderie și de certitudinea că mereu se pot baza unul pe celălalt.
Chiar dacă timpul pare că trece greu pentru cel care așteaptă să fie salvat, fiecare lucrător de aici face tot ce îi stă în putință ca ajutorul să ajungă cât mai repede acolo unde este nevoie.
Prefectul mulțumește personalului din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș pentru întreaga lor activitatea și pentru dăruirea cu care își îndeplinesc sarcinile în folosul cetățenilor județului Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concurs național de creație virtuală ,,Vocea ta e soluția!”

Concurs național de creație virtuală ,,Vocea ta e soluția!”

În perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar