Trei tineri au fost răniți în urmă unui accident rutier petrecut în această după amiază pe DN 73 la ieșirea din comună Mărăcineni.Din primele informații, se pare că șoferul unui autoturism nu a acordat prioritate și a intrat violent într-o altă mașînă care circulă regulamentar.
Paramedicii SMURD au intervenit pentru ale acordă primele îngrijiri medicale.
Nu sunt scurgeri de lichide combustibile, iar în urmă impactului este posibil să fi rezultat două victime, conștiente și neîncarcerate.
Unul dintre vehicule s-a răsturnat pe carosabil cu cei trei ocupanți.
Cele trei persoane din autoturismul răsturnat au fost șoferul cu vârsta de de 18 ani și două fete de câte 17 ani.
Fetele au suferit atac de panică, iar una dintre acestea prezența și câteva zgârieturi minore. Acestea au fost monitorizate de către echipajul SMURD și nu au avut nevoie de transport la spital.De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urmă cărora se vor stabili cauzele exacte ale accidentului.
Sursa foto: Info Trafic Pitesti