Acasă / SOCIAL / Stiri de la politie

Stiri de la politie

Accident rutier pe raza comunei Căldăraru

În ziua de 02.02.2014, orele 07.00, Poliţia Oraşului Costeşti, a fost sesizată telefonic de cadrele Spitalului Orăşenesc Costeşti, cu privire la faptul că la această unitate sanitară s-a prezentat S.S., de 46 ani, din com. Mirosi, judeţul Argeş, care a declarat faptul că a fost victima unui accident rutier produs pe raza com. Căldăraru.
In urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că în ziua de 02.02.2014, orele 05.00, pe D.N. 65 A, raza com. Căldăraru, judeţul Argeş, M.I., de 33 ani, din mun. Piteşti, judeţul Argeş, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Surduleşti către Ungheni, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabila şi a ieşit în decor.
Din accident a rezultat vătămarea corporala gravă a lui S.S., de 46 ani, din com. Miroşi, pasager în autoturism. Conducătorul auto M.I. a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind depistat ulterior la domiciliu şi prezentând o concentraţie de 1,26 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Cercetările au fost efectuate de poliţişti din cadrul F.R. Costeşti.

Sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii argeşeni

In ziua de 02.02. a.c., poliţiştii argeşeni au acţionat pe raza de competenţă, fiind aplicate un număr de 164 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 30.425lei, dintre care 74 sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii rutieri.
De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce un număr de 6 permise de conducere şi au retras 11 certificate de înmatriculare.

Mandat de arestare, pus în executare de poliţişti

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri împreună cu poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Drăganu, au pus în executare un mandat de arestare emis de Judecătoria Piteşti, privind pe I.V., de 34 ani, domiciliat în mun. Piteşti, condamnat la 3,3 ani închisoare.
Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Argeş.

A condus un auto având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată

Poliţiştii din cadrul B.O.P. Câmpulung, în urma activităţilor specifice desfăşurate pe raza de competenţă, au depistat pe C.C.S., de 23 ani din Câmpulung, în timp ce conducea pe str. C. Simonescu, din localitate, un autoturism având autorizaţia provizorie de circulaţie expirată.
În cauză s-a întocmit dosar penal.

Bărbat identificat de poliţişti în zăpadă

Poliţiştii Biroului Ordine Publică Curtea de Argeş au identificat pe str. Elena Cuza din mun.Curtea de Argeş un bărbat căzut în zapadă, fiind identificat ca P.M., de 35 ani din mun. Curtea de Argeş. A fost solicitat un echipaj SMURD care l-a transportat la U.P.U.-Spital Curtea de Argeş unde a fost internat.

Activităţi Silvice

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 10 Lunca Corbului au identificat o persoana din comuna Stolnici, care a cumpărat cantitatea de 0.4 mc material lemnos, fără documente de provenienţă. Aceasta a fost sancţionată contravenţional conform L171/2010, materialul lemnos fiind confiscat şi predat reprezentanţilor Ocolului Silvic Costesti.

Poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Leordeni împreună cu agenţii Postului de Poliţie Leordeni, au acţionat pe linie silvică, ocazie cu care au depistat 2 bărbaţi în timp ce transportau material lemnos fără a poseda documente de provenienţă şi transport.
Au fost sancţionaţi conform, art. 19 lit b din Legea 171/2010, cu amendă in valoare de 2000 lei fiecare, cantitatea de 1 mc material lemnos fiind confiscată şi predată O.S. Topoloveni.

Poliţiştii Secţiei nr. 14 Poliţie Rurală Schitu Goleşti au depistat 2 bărbaţi din com. Godeni, în timp ce transportau prin târâre cu ajutorul a două cabaline, pe raza com. Godeni, cantitatea totală de 0,600 m.c. material lemnos esenţă fag, fără a deţine aviz de însoţire sau alte documente de provenienţă.
Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional conf. art. 19, alin. 1 lit. b din Lg. 171/2010 iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Aninoasa.

De asemenea, poliţiştii Secţiei nr. 16 Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ au acţionat pe linia prevenirii delictelor silvice, ocazie cu care au depistat 3 persoane din com. Valea Mare Pravăţ, care transportau cu atelaje hipo cantitatea de 0,900 m.c. lemn foc fag fără documente de provenienţă.
Persoanele depistate au fost sancţionate contravenţional conform Lg. 171/2010 cu amenzi în valoare de 2.000 lei fiecare, materialul lemnos fiind confiscat şi predat în custodia O.S. Păpuşa Rucăr.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Autoturism răsturnat Boteni (1)

Autoturism răsturnat în afara părții carosabile la Boteni

Accident rutier, autoturism răsturnat în afara părții carosabile, în comuna Boteni. Intervin pompierii de la ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar