Acasă / EVENIMENT / Femeie scosă din fântâna la Tigveni

Femeie scosă din fântâna la Tigveni

În jurul orei 10 a zilei de vineri, pompierii de la Punctul de Lucru Tigveni și un echipaj SMURD de la Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș au intervenit pentru extragerea unei femei căzută într-un puț cu adâncimea de aproximativ şapte metri și diametru de circa 80 cm din Tigveni, satul Vlădești.

„Femeiea, în vârstă de 74 de ani, a fost găsită conștientă și cu ușoară stare de hipotermie. După ce un pompier a intrat și a asigurat-o cu mijloacele de primă intervenție, aceasta a fost extrasă și predată paramedicilor SMURD, care au transportat-o la spital”, a transmis ISU Argeş.
Din câte se pare, septuagenara, care e cunoscută cu afecţiuni psihice şi nu este la prima tentativă de sinucidere, ar decis să-şi ia viaţa şi s-ar fi aruncat în fântână într-un moment când persoanele cu care locuiește nu au fost atente.
Din fericire, aceasta a fost observată totuşi de un membru al familiei care a alertat autoritățile. Cel mai probabil femeia va fi internată la psihiatrie, unde va primi tratament adecvat.

Femeie scosă din fântâna

Despre Administrator

Citeşte şi ...

a furat un parfum

Reținut după ce a furat un parfum dintr-un magazin din Pitești

În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar