Ieri dimineaţă, un bărbat a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident rutier al cărui autor a părăsit locul faptei dar a fost găsit de poliţişti.Din verificările preliminare efectuate de
Curtea de Argeș s-a stabilit că un tânăr de 26 de ani, din Băiculești, conducea un Opel pe strada Rozelor din municipiul Basarabilor. El ar fi acroșat un bărbat de 78 de ani, din localitate, care ar fi traversat prin loc nepermis şi fără să se asigure, iar după producerea evenimentului conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor. După aproximativ 30 de minute acesta a fost identificat şi cu ocazia audierilor împricinatul a declarat că s-ar fi speriat. Ulterior s-a constatat că şoferul avea dreptul de a conduce suspendat, dar deşi nu mai avea permis tot s-a urcat la volan. Iniţial, victima, care acuza dureri la piciorul şi braţul drept şi avea o rană la braţ, a refuzat transportul la spital, apoi s-a răzgândit şi a fost dus la spital de o ambulanţă SMURD. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără drept, vătămare din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.