Acasă / EVENIMENT / Activităţi de combatere a delictelor silvice

Activităţi de combatere a delictelor silvice

În ziua de 22 iulie a.c., poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, au acționat pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale în domeniul deținerii, prelucrării și comercializării de material lemnos, ocazie cu care au verificat o societate comercială cu sediul în comuna Pietroșani.

În urma verificărilor s-a constatat că societatea deținea 23,14 mc lemn rotund, de esență plop, fără documente legale de proveniență.
Astfel, reprezentantul societății a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar cantitatea de material lemnos, cu o valoare de peste 3.500 de lei, a fost confiscată și predată Ocolului Silvic Domnești.

furt-material-lemnos

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucar au acționat pentru respectarea regimului silvic, ocazie cu care au depistat un bărbat de 25 de ani, din aceeași localitate, care transporta material lemnos cu un autocamion cu remorcă.
În urma verificării de către un specialist silvic a cantității transportate cu ansamblul rutier, s-a constatat că acesta avea încărcată peste 8 mc material lemnos, de esență rășinoase, în plus față de cantitatea înscrisă pe avizele de însoțire.
În urma celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar materialul lemnos nejustificat cu documente a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

afis 1 februarie 2026

Film în premieră la Cinematogaful de artă „Mircea Diaconu”

Duminică, 1 februarie 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar