Un accident rutier a avut loc în orașul Costeşti,unde un bărbat a fost lovit de un autoturism și a ajuns în stare gravă la spital.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești s-a stabilit că o Gabriela R., de 54 de ani, din Pitești, conducea o Skoda pe stradă Victoriei din orașul amintit pe sensul de deplasare spre Buzoești. În împrejurări ce vor fi stabilite în urmă cercetărilor, l-a lovit pe Marian P., în vârstă de 50 de ani, din Costești, care din primele date rezultă că era angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal. În urmă izbiturii pietonul a fost aruncat pe carosabil de unde echipajele medicale sosite la faţa locului l-au preluat conştient şi transportat la spital. Iniţial, victima a fost dusă la Spitalul Costeşti, însă ulterior a fost transferat pentru investigaţii la Spitalul Judeţean Piteşti.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.