Acasă / SOCIAL / Stiri de la politie

Stiri de la politie

Bărbat decedat

În ziua de 10.02.2014, Secţia 3 Poliţie Piteşti a fost sesizată telefonic de către o persoană cu privire la faptul că, Z.A., de 66 ani, din mun.Piteşti, a decedat pe holul scării unui bloc.
In cauza s-au efectuat cercetări, ocazie cu care nu s-au constatat urme de violenţă. S-a stabilit că, Z.A. a fost găsit conştient în holul scării de un vecin, acuzând o stare de rău, la faţa locului fiind solicitat un echipaj de ambulanţă, care după efectuarea manevrelor de resuscitare, au constatat decesul. Întrucât nu existau suspiciuni cu privire la împrejurările decesului, la faţa locului a fost solicitat medicul de familie care va elibera certificatul constatator al morţii.

Accident rutier uşor pe raza comunei Stâlpeni

În ziua de 10.02.2014, pe DN 73, in com. Stalpeni, P.B.E., de 19 ani, din municipiul Câmpulung, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Câmpulung către Piteşti, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers faţă de un autovehicul care circula în faţa sa, iar pentru a evita impactul cu acesta, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu alt autoturism condus regulamentar de A.I., de 62 ani, din com. Mihăeşti. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui A.I..
Conducătorii auto nu au consumat băuturi alcoolice.
Cercetările au fost efectuate de poliţiştii Serviciului Rutier Argeş.

Bărbat cercetat pentru furt de poliţiştii oraşului Topoloveni

In ziua de 10.02.2014, Poliţia Topoloveni au fost sesizată de către A.I., de 53 de ani, din oraşul Topoloveni, despre faptul că A.D., de 47 de ani, s-a deplasat în com. Bogaţi, la tatăl său, de unde a sustras o sumă de bani.
Patrula de siguranţă publică l-a identificat pe raza oraşului pe A.D. si au găsit asupra acestuia o sumă de bani pe care nu i-a putut justifica.
In cauză s-a intocmit dosar de cercetare penala pentru comiterea infracţiunii prevăzute si pedepsite de art. 231 Cod penal.

Incendiu în municipiul Câmpulung

Dispeceratul Apeluri de Urgenţă 112, a fost sesizat cu privire la faptul că, în mun.Câmpulung, la locuinţa lui L.I.R., de 40 ani, a izbucnit un incendiu.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei mun. Câmpulung şi pompierii militari din cadrul I.S.U Arges – Câmpulung care au localizat şi stins incendiul, stabilindu-se că, acesta a fost provocat de o scânteie de la un coş amplasat necorespunzător lângă materiale combustibile.
În urma incendiului a ars în totalitate acoperişul locuinţei, fiind afectată şi clădirea, prejudiciul fiind de aproximativ 100.000lei. Nu au fost înregistrate victime omeneşti.

Activităţi ale poliţiştilor Biroului Rutier Piteşti

Poliţiştii Biroului Rutier Piteşti au aplicat un număr de 49 sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.015 lei, fiind reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce 2 permise de conducere şi retrase 2 certificate de înmatriculare.

De asemenea, a fost depistat S.M., de 36 ani, din com. Ciomăgeşti, în timp ce conducea un autoturism, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 04.09.2013. A fost întocmit dosar penal conf.art.334 C.P.

Totodată, a fost depistat B.M., de 57 ani, din Piteşti, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenta băuturilor alcoolice (0.81 mg/l).
A fost întocmit dosar penal conf.art.336/1 C.P.

Minori cercetaţi pentru furt de poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Piteşti

Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Piteşti au identificat autorii unor infracţiuni de furt, respectiv 3 minori în vârstă de 16 ani, din Piteşti.
Din cercetări a rezultat faptul că, au pătruns în 3 autovehicule parcate in mun.Piteşti, de unde au sustras acumulatorii auto, radiatoarele şi două faruri.
Tinerii sunt cercetaţi conform art. 228, 229 C.P., prejudiciul fiind recuperat şi predat părţilor vătămate.

Autorii unei înşelăciuni, identificaţi de poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Piteşti

Poliţiştii Formaţiunii Investigaţii Criminale au identificat pe G.I., de 32 ani şi un minor de 15 ani, ambii din mun.Oradea, jud. Bihor, care s-au prezentat la domiciliul lui A.M., de 76 ani, din Pitesti, ocazie cu care şi-au atribuit în mod mincinos calitatea de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, iar în schimbul unor produse casnice şi electronice, au înşelat-o cu suma de 10.000lei.
Cei în cauză sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 244, alin.1 C.P.

Nu deţinea documente de provenienţă pentru pâine

Poliţiştii din cadrul B.O.P. Câmpulung – Compartimentul Proximitate, au efectuat un control la o societate comercială din Câmpulung.

Cu ocazia controlului, reprezentantul societăţii nu a prezentat documente legale de provenienţă pentru cantitatea de 80 pâini, în valoare de 64 lei, motiv pentru care s-a dispus sancţionarea contravenţională a acestuia cu suma de 1.000 lei, conform Legii nr.12/1990, iar întreaga cantitate de pâine a fost confiscată contravaloric.

Depistat de poliţişti în timp ce transporta o bovină fără documente sanitar veterinare

Poliţiştii Secţiei nr.15 Poliţie Rurală Stâlpeni au depistat pe C.L., de 48 ani, din mun.Făgăraş, jud.Braşov, care transporta cu un vehicul o bovină, fără documente sanitar veterinare.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 720 lei conform HG 984/2005.

Activităţi silvice

Poliţiştii Secţiei nr.8 de Politie Rurala Hârtieşti şi Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Albeştii de Argeş au depistat 2 persoane care au transportat material lemnos, fără a avea documente legale de provenienţă, fiind sancţionaţi contravenţional cu amenzi in valoare de 3.500lei, conform Legii nr. 171/2010. Materialul lemnos a fost ridicat in vederea confiscării si predat ocoalelor silvice.

De asemenea, poliţiştii Secţiei nr.13 Poliţie Rurală Rucăr au depistat 3 persoane, care au tăiat ilegal arbori. Au fost sancţionaţi cu amendă în valoare totala de 1300 lei, în conformitate cu prevederile Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat la O.S. Dragoslavele.

Totodată, în ziua de 10.02.2014, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică Biroul C.D.S.S.P.P şi reprezentanţi ai I.T.R.S.V. Ploieşti, au acţionat pe linia legalităţii provenienţei şi circulaţiei materialelor lemnoase, ocazie cu care au fost sancţionaţi un număr de 2 reprezentanţi ai unor societăţi comerciale cu amenzi în valoare totală de 6.000 lei conf. Legii 171/2010.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar