Miercuri dimineaţă, între orele şapte şi nouă, poliţiştii argeșeni au desfășurat acțiuni în sistem integrat în tot judeţul pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Acțiunile au avut scop preventiv, iar în cele două ore polițiștii din cadrul structurilor rutiere, ordine publică și transporturi au verificat modul de respectare a normelor rutiere, a transportului de marfă și de material lemnos.
În urma abaterilor constatate au fost aplicate circa 100 de amenzi în valoare de aproximativ 27.000 de lei, dintre care 55 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și a fost constată o infracțiune de conducere sub influența alcoolului. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 13 permise de conducere, trei pentru consumul de alcool, șapte pentru nerespectarea regimului legal de viteză, două pentru depășiri neregulamentare și unul pentru neoprirea la semnalul polițiștilor. Totodată, a fost retras un certificat de înmatriculare.
Astfel, la Mărăcineni, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat, în jurul orei opt, un bărbat de 41 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism, pe sensul Pitești -Câmpulung, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Bărbatul a fost verificat cu etilotestul care a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal.
„Astfel de acțiuni punctuale vor continua și în perioada următoare și vor viza și alte categorii de verificări”, a transmis poliţia judeţeană.
VIDEO = https://www.facebook.com/fotopress24/videos/4852128088151357