Procurorii din cadrul DNA Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Ion Horăscu, la data faptelor primar al comunei Prundeni, judeţul Vâlcea, pentru infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, spălare a banilor, tot în formă continuată, şi folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene de asemenea în formă continuată. În acelaşi dosar a mai fost trimisă în judecată o persoană fizică, administrator al unei asociații culturale, pentru complicitate la abuz în serviciu, complicitate la spălare a banilor şi complicitate la folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, toate în formă continuată.
Din rechizitoriul întocmit de procurorii Anticorupţie rezultă că între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în calitate de Organism Intermediar pentru Turism (OI), în numele și pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 (AMPOR) și unitatea administrativ teritorială comuna Prundeni, reprezentată legal de primarul Ion Horăscu, a fost semnat, în cursul anului 2011, proiectul „Drumul vinului vâlcean” prin care era prevăzută, între altele, organizarea și desfășurarea a două evenimente cu specific viticol, cu o alocare financiară de 318.200 lei aferente serviciilor privind organizarea de evenimente. În data de 28 septembrie 2012, fostul edil vâlcean ar fi încheiat cu administratorul unei asociații culturale un contract de servicii prin care asociația respectivă ar fi trebuit să asigure organizarea celor două evenimente. Ulterior, administratorul asociației ar fi subcontractat o parte din lucrări către o persoană fizică autorizată, reprezentată în fapt tot de Ion Horăscu.
În perioada 2012-2013, persoana fizică autorizată ar fi emis două facturi în valoare totală de 279.000 lei având ca obiect consultanță managerială proiecte” și „contravaloare contract consultanță, în condițiile în care astfel de servicii nu ar fi avut loc. În baza documentelor justificative emise de administratorul asociației culturale, primarul Horăscu ar fi depus la autoritatea contractantă documentele respective, obținând pe nedrept fonduri europene în sumă totală de 356.160 lei. În realitate, de organizarea celor două festivaluri din anii 2012 și 2013 s-ar ocupat angajații primăriei comunei din Prundeni și primarul.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației precum și UAT comuna Prundeni au comunicat că se constituie părți civile în dosar, în
cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților până la concurența sumei totale de 356.160 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
Citeşte şi ...
Atenție la înșelăciunile cu închirierea cabanelor pentru sărbătorile de iarnă!
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș atrage atenția cetățenilor asupra riscului de a deveni victime ale ...